Skip to content

SUPERCUPA ROMANIEI. Pariem în cota 3.30. Poți paria și tu până la 100 RON FĂRĂ RISC pe CFR – Sepsi

Meci istoric pentru fotbalul românesc, primul meci intern în care se va folosi sistemul de arbitraj video, VAR. Campioana CFR Cluj și câștigătoarea Cupei, Sepsi, vor disputa meciul pentru a decide supercampioana României. Meciul va avea loc sâmbătă de la ora 20:30 pe Stadionul Francisc von Neuman din Arad.

CFR Cluj a început sezonul marțea trecută, în deplasarea din Armenia în preliminariile Ligii Campionilor, unde a reușit doar un 0-0. Returul se va juca peste 4 zile. Jucătorii abia au terminat perioada de pregătire, probabil că nu sunt deja obosiți să joace de 3 ori în 9 zile. Au avut doar victorii în meciurile de antrenament, nici n-au primit goluri, dar la primul meci oficial, au scârțâit serios. CFR-iștii a câștigat de 8 ori campionatul și de 4 ori Cupa României, dar au doar 4 Supercupe în palmares, nu tocmai competiția lor favorită.

Echipa probabilă CFR Cluj:
Cristi Bălgrădean – Denis Kolinger, Andrei Burcă, Mario Camora, Cristi Manea – Lovro Cvek, Nana Boateng, Claudiu Petrila, Ciprian Deac – Jefte Betancor, Marko Duganzic

Sepsi Sf. Gheorghe vine după cel mai bun sezon din istoria clubului, a terminat pe 1 în play-out și a câștigat Cupa României, după o victorie lejeră în finala cu FC Voluntari. Cristiano Bergodi a creat o echipă solidă, 12 victorii în ultimele 14 meciuri oficiale, primește greu goluri. Și în meciurile amicale s-a descurcat bine, mai puțin în ultimul, pierdut 3-0 cu Sandhausen, dar evident că acel rezultat nu îi poate afecta pentru meciul de azi. Va fi greu de marcat împotriva lor datorită jucătorilor experimentați, dar nici ei n-ar trebui să marcheze prea mult împotriva unui adversar defensiv.

Echipa probabilă Sepsi:
Roland Niczuly – Mihai Bălașa, Bogdan Mitrea, Rareș Ispas, Radoslav Dimitrov – Ion Gheorghe, Adnan Aganovic, Cosmin Matei – Marius Ștefănescu, Cătălin Golofca, Alexandru Tudorie

Ne așteptăm la un meci echilibrat, fără prea multe goluri. Un 0-0 la pauză ar fi ideal. In meciurile directe, CFR le-a câștigat majoritatea, dar în aproape toate s-a marcat puțin. Ținând cont și că Sepsi s-a întărit bine începând de iarna trecută, au șansa lor acum de a obține un rezultat pozitiv. Este posibil să avem un egal la finalul celor 90 de minute.

PARIAZA PANA IN 100 LEI PE UNUL DINTRE PONTURILE NOASTRE SI DACA NU ESTE CASTIGATOR, PRIMESTI BANII INAPOI. TREBUIE DOAR SA TE INREGISTREZI PRIN ACEST LINK.

Cotele sunt luate de pe lasvegas.ro

Pontul redacției pentru CFR Cluj – Sepsi:
Sub 2.5 goluri, Cota: 1.57

De încercat: Egal, cota 3.30

Promoțiile Zilei

500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
150% pana la 5000 LEI
+ EXTRA 150 ROTIRI GRATUITE SAU 30 LEI PARIU GRATUIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
PARIU GRATUIT
1000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
PARIU GRATUIT
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIURI GRATUITE
+ 50 ROTIRI GRATUITE
2.000 ROTIRI
GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
150% pana la 5000 LEI
+ EXTRA 150 ROTIRI GRATUITE SAU 30 LEI PARIU GRATUIT
1.200 ROTIRI
GRATUITE
1.500 ROTIRI
+ 10.000 RON
5.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
3200 DE LEI
+ 32 ROTIRI GRATUITE
2.200 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
3.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
3000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
100% PÂNĂ LA 2.000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
2.500 DE LEI
+ 555 ROTIRI GRATUITE
6000 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE