Salutări, comunitate! Veste tristă ieri pentru fanii tenisului, Nadal s-a retras și am ratat șansa de a vedea mult-așteptata finală Djokovic – Nadal. Nick Kyrgios profită și va juca direct în ultimul act al competiției cu Nole sau Norrie. Sugestia mea pe acest meci este destul riscantă, din lipsă de alte variante.
Novak Djokovic a reușit remontada turneului în sferturi cu Jannik Sinner. De la 0-2 la seturi, a revenit incredibil și a câștigat, ajutat și de italian care n-a mai jucat la același nivel ca început. E la două meciuri distanță de al patrulea triumf consecutiv la Wimbledon, dar deși Nadal a ieșit din schemă, să nu uităm ca Djokovic nu l-a învins niciodată pe Kyrgios, așadar eu spun că nu e chiar jucat deja turneul. Prea multe despre Nole nu am de zis, știm cu toții cât de mare este. La acest turneu nu mi se pare în cea mai bună formă, dar asta nu-l împiedică să câștige meciuri.
Cameron Norrie este în premieră în semifinalele unui Grand Slam. Locul 12 ATP a avut un turneu de excepție, totuși nu a avut nici cei mai puternici adversari posibili. I-a învins pe Andujar, Munar, Steve Johnson, Tommy Paul și Goffin. Sfertul cu Goffin a fost de 5 seturi, britanicul având să revină de la 1-2. Are 1.88 m înălțime și servește bine. Este stângaci, dar nu știu cât îl va ajuta acest detaliu; reverul lui Djokovic printre cele mai bune posibile, n-ar trebui să îl deranjeze prea mult la retur pe sârb. A jucat bine până aici, dar cred că are în față un jucător prea bun să îl poată depăși.
S-au mai întâlnit o dată, Djokovic a bătut rapid. Poate că nu va câștiga Norrie, dar un set n-ar fi imposibil să ia, ajutat de orgoliu și fani. Cotele sunt extrem de dezechilibrate și e greu de găsit un pariu profitabil. Dacă ar fi să aleg dacă ia sau nu set Norrie, parcă aș zice mai degrabă că ia. Am 3 seturi la dispoziție, 3 șanse să iasă. Știu că nu e un argument prea relevant, dar e totuși o semifinală de Wimbledon, până și Tatjana Maria a luat ieri un set… eu sper să ia și Norrie.
Nu recomand sume mari pe așa ceva și NU recomand de exemplu peste 30.5 game-uri în meci la cotă 1.78. Dacă Djokovic bate 3-0, nu vor fi peste 30 de game-uri, mai bine alegeți cota mai mare.
TE AȘTEAPTĂ 123 DE ROTIRI GRATUITE LA BURNING HOT. TREBUIE DOAR SĂ TE ÎNREGISTREZI PRIN ACEST LINK. CÂȘTIGURILE INTRĂ DIRECT ÎN BALANȚA REALĂ.
Cota este luată de pe lasvegas.ro
Propunerea lui Andrei pentru Novak Djokovic – Cameron Norrie:
Minim un set Norrie, cota 2.30