Skip to content

Toate informațiile necesare + Pariu inedit în COTA 2.42 pe meciul nopții, Coreea de Sud – Cehia

Cel mai echilibrat meci al Grupei A are loc în chiar prima zi a Campionatului Mondial, a doua zi după fusul nostru orar. Conform datelor hârtiei, cele două se vor lupta pentru locul 2 care garantează prezența în 16-imi, dar cu siguranță au șanse chiar și la locul 1.

Unde se joacă?

Al doilea meci al primei grupe se va disputa pe Estadio Guadalajara din Mexic. Are o capacitate de aproape 50.000 locuri. Este al doilea cel mai mic stadion care găzduiește meciuri la turneul final, după Toronto Stadium. 

Cum va fi vremea?

La ora meciului (ora locală 20:00), sunt așteptate temperaturi de aproximativ 25-27°C, cu umiditate destul de ridicată și posibilitate de averse specifice sezonului ploios din vestul Mexicului.
Guadalajara se află la peste 1500 m altitudine, astfel că efortul fizic poate fi resimțit mai puternic decât la nivelul mării.

 

PROMOȚIA MOMENTULUI! 100 LEI BONUS LA BETANO CU RULAJ 1X. ÎI PRIMEȘTI DUPĂ PROCESUL DE VERIFICARE A CONTULUI CARE TREBUIE CREAT DOAR PRIN ACEST LINK

 

Istoricul confruntărilor directe

Cele două naționale se vor înfrunta pentru prima dată într-un meci oficial.
Totuși, au jucat 3 meciuri amicale de-a lungul ultimilor 30 de ani, în care au ieșit toate cele 3 rezultate.

  • Coreea de Sud – Cehia 2-2 (1998)
  • Cehia – Coreea de Sud 5-0 (2001)
  • Cehia – Coreea de Sud 1-2 (2016)

Valoarea loturilor

Diferența nu este mare între cele două, dar cu un plus de partea europenilor.

Coreea de Sud

Lotul ei valorează 139 milioane de euro, iar cel mai mare nume este fără îndoială Heung-min Son, actualmente la Los Angeles FC.

Alți jucător importanți sunt:

  • Kim Min-jae
  • Lee Kang-in
  • Hwang Hee-chan

Cehia

Lotul ei se ridică la 188 milioane de euro. Aici nu putem spune că are vreo mare vedetă.

Cei mai importanți jucători sunt:

  • Ladislav Krejčí
  • Patrick Schick
  • Adam Hlozek
  • Tomáš Souček

Absențe și situația loturilor

Nu sunt raportate absențe importante pentru niciuna dintre echipe. Se estimează loturi complete pentru debutul în grupă.

Echipe probabile:

Coreea de Sud (3-4-2-1)

Kim Seung-gyu – Lee Gi-hyuk, Kim Min-jae, Lee Han-beom – Seol Young-woo, Hwang In-beom, Paik Seung-ho, Lee Tae-seok – Hwang Hee-chan, Lee Jae-sung – Son Heung-min

Cehia (3-4-2-1)

Kovar – Chaloupek, Hranac, Krejci – Coufal, Cerv, Soucek, Jurasek – Provod, Sulc – Schick

Arbitrul meciului

Partida dintre Coreea de Sud și Cehia va fi condusă de arbitrul egiptean Amin Omar, oficial FIFA cu experiență în competițiile internaționale din ultimii ani. Acesta este cunoscut pentru o manieră de arbitraj destul de strictă, cu o medie ridicată de cartonașe acordate pe meci.

Pariul nostru pe acest meci:

Fiind un duel care se anunță extrem de echilibrat, cu Coreea de Sud dată foarte puțin favorită, este foarte probabil ca meciul să se încheie la egalitate sau cel puțin să se îndrepte către un X solist.

 

DACĂ NU AI CONT LA BETANO, APASĂ PE BILETUL NOSTRU. PRIMEȘTI BONUS 100 LEI CU RULAJUL MINIM DE 1X LA VERIFICAREA CONTULUI. BONUSUL ESTE VALABIL ATÂT LA SPORT CÂT ȘI LA CASINO

4 Comments


Add a Comment

Promoțiile Zilei

750 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+85 LEI PARIURI GRATUITE
100% pana la 5000 LEI
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
PARIU GRATUIT
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
PARIU GRATUIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIURI GRATUITE
+ 50 ROTIRI GRATUITE
2.000 ROTIRI
GRATUITE
2.000 DE LEI
+ 225 ROTIRI GRATUITE
100% pana la 15000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
1.200 ROTIRI
GRATUITE
1.500 ROTIRI
+ 10.000 RON
5.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
3200 DE LEI
+ 32 ROTIRI GRATUITE
2.200 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
3.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
3000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
100% PÂNĂ LA 2.000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
2.500 DE LEI
+ 555 ROTIRI GRATUITE
6000 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE