Skip to content

Pontul nostru pe cel mai important meci al serii din Champions League, Newcastle – AC Milan

In Grupa F se menține suspansul până la final, așa cum era de așteptat. Cea mai puternică și echilibrată grupă din Liga Campionilor își va stabili configurația finală în urma meciurilor de astăzi.
Borussia Dortmund este deja calificată. Paris Saint-Germain este pe locul 2, cu cele mai mari șanse de a fi a doua calificată. Newcastle și Milan sunt pe ultimele două locuri, cu câte 5 puncte fiecare, două sub PSG și 5 sub Dortmund.

Newcastle United este mai bine poziționată decât adversara sa. Pe lângă faptul că joacă acasă, un egal o duce în Europa League, deci nu ar fi complet eliminată din cupele europene. Chiar dacă o victorie nu îi garantează locul în optimile Ligii, îi ajunge un egal în celălalt meci. Dacă nu, Dortmund trebuie să bată.

In Premier League, „coțofenele” sunt pe locul 7, destul de departe de top 4, dar nu este totul pierdut pentru că nici nu s-a încheiat turul.

Eddie Howe are mari probleme de lot, unul dintre motivele pentru care a și fost învinsă categoric de Tottenham în weekend, cu 4-1. Pope, Barnes, Murphy, Burn, Anderson, Botman, Willock, Manquillo și Targett sunt accidentați. Tonali rămâne suspendat.

Echipa probabilă Newcastle:

Dubravka – Lescalles, Schar, Livramento, Trippier – Guimaraes, Longstaff, Joelinton – Gordon, Almiron, Isak

SUPER-PROMOȚIE! PRIMEȘTI ACUM 550 ROTIRI GRATUITE  + 75 LEI BONUS LA CASINO DACĂ TE INREGISTREZI PRIN ACEST LINK

AC Milan nu are decât varianta victoriei pentru a evita ultimul loc. Astfel, va prinde cel puțin play-off-ul pentru optimile Europa League. Dacă primește și o mână salvatoare de la Dortmund și o învinge pe PSG, se califică în optimile Champions League. Acesta este totuși cel mai dificil scenariu.
In campionat, rossonerii sunt pe locul 3, dar fără mari speranțe de a lua titlul. Inter Milano și Juventus au deja un avans de 7-9 puncte. In weekend a fost învinsă în ultimul minut de Atalanta, cu 3-2. Moralul jucătorilor lui Stefano Pioli nu poate fi la cote prea înalte, dar trebuie să încerce să câștige și așa.
O mulțime de indisponibili și în apărarea milanezilor; Sportiello, Kjaer, Thiaw și Kakulu sunt accidentați, la fel ca vârful Okafor.

Echipa probabilă Milan:

Maignan – Tomoro, Theo Hernandez, Florenzi, Calabria – Musah, Reijnders, Loftus-Cheek – Pulisic, Chukwueze, Giroud

In tur a fost doar 0-0, dar putea fi lejer 3-0 la pauză pentru AC Milan, dacă nu ratau ocazii rarisime. Englezii nu au fost mai deloc interesați de a ataca și mai mult au vrut să nu piardă. In repriza a doua, italienii nu au mai pus mare pericol la poarta lui Pope. Chiar și cu atâția absenți, Newcastle este favorită pentru că primul 11 rămâne de clasă.
S-ar putea ca în prima repriză, cele două să abordeze mai pragmatic jocul, dar în repriza a doua este de așteptat să vedem goluri, când fie Newcastle, fie Milan trebuie să atace cu toate forțele pentru a se menține în cupele europene.

Pontul redacției:

DACĂ NU AI CONT LA SUPERBET, APASĂ PE BILETUL NOSTRU DE MAI SUS. VEI PRIMI 550 ROTIRI GRATUITE LA SIZZLING HOT DELUXE + 75 LEI BONUS LA CASINO

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 2222 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 99 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE