Cota 6.15 pe amicalul României de acum 3 zile cu Georgia a fost câștigătoare! Acum pariem în stil asemănător pe duelul din Giulești contra Țării Galilor. Dacă atunci am avut încredere în „tricolori” deși au jucat în deplasare, acum am inversat pariul din mai multe motive.
Hagi a trimis acasă jumătate din echipa care a jucat cu Georgia.
Ai noștri au scos un 1-1 la Tbilisi contra Georgiei fără Kvaratskhelia. Gruzinii au fost mai periculoși dar nu a fost îndeajuns pentru a-l face pe Gică Hagi să piardă primul meci de la revenirea la națională.
Acum pentru al doilea și ultimul amical înainte de Campionatul Mondial la care niciuna dintre ele nu este calificată, noul selecționer a trimis acasă o parte dintre cei care au jucat contra Georgiei, inclusiv pe fiul său, Ianis Hagi. Drăgușin, Ghiță, Cicâldău, Răvan Marin, Mihăilă și Tănase nu mai sunt în lot.
Este de așteptat ca cei care nu au prins minute în primul meci, să fie acum titulari sau măcar să intre pe parcurs. Hagi deja a confirmat că portarii Hindrich și Târnovanu vor juca fiecare câte o repriză.
Galezii, dezamăgiți de ratarea dramatică a Mondialului
Țara Galilor a făcut tot 1-1 acum 3 zile, dar contra Ghanei, care va fi prezentă la Mondialul de peste mai puțin de o săptămână. A fost o dispută între galezi și ghanezi dominată doar la posesie de europeni. În rest a fost echilibrată.
La fel ca România, a jucat baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial și a pierdut în semifinale, contra Bosniei, în urma loviturilor de departajare. A fost primul 1-1 din seria de 3 rezultate identice ale britanicilor, serie care nu ne-ar deranja să continue diseară.
Ținând cont că în preliminarii a câștigat în Kazahstan și Liechtenstein doar cu 1-0, ne putem aștepta și acum la puține goluri, mai ales că motivația celor implicați va fi minimă.
Printre cei mai importanți fotbaliști galezi care vor veni la București se numără Brennan Johnson, Neco Williams, Ethan Ampadu, Harry Wilson și Ben Davies, toți jucători de Premier League.
Meciurile directe
Cele două s-au înfruntat ultima dată în preliminariile pentru CM 1994 din SUA.
Atunci, Țara Galilor avea o echipă promoțătoare, cu legendarii Ian Rush și Ryan Giggs în componență, iar România i-a provocat una dintre cele mai mari decepții din istoria sa. A pierdut cu 5-1 la București și 2-1 la Cardiff contra „tricolorilor” și a rămas acasă. Gică Hagi a marcat atunci în ambele meciuri.
Ținând cont că deja mulți jucători de bază care joacă în străinătate nu au fost convocați, iar acum și cei mai buni dintre cei convocați au fost trimiși acasă, o putem considera pe Țara Galilor favorită, având aproape o jumătate din lot cu jucători de Premier League.
Ai noștri au primit 4 cartonașe și cu Georgia. Pot lua măcar două și acum.
Pariul zilei în COTA 6.50:



1 Comment
894I-RE2SV1