Skip to content

Pariul care ne poate îmbogăți! Cele mai bune cote de jucat în favoarea României la EURO 2024

A început Campionatul European cu un măcel pe Allianz Arena din partea Germaniei. Lăsăm deocamdată la o parte greii fotbalului și ne îndreptăm atenția către naționala noastră, care are lupta sa în grupa E, grupă relativ accesibilă față de altele.

Reprezentativa României debutează la această ediție de EURO luni contra Ucrainei. La 5 zile după are cu Belgia și peste alte 4 zile, cu Slovacia.

MEGA-PROMOȚIE LA BETANO! 124 ROTIRI GRATUITE LA SWEET BONANZA + 24 LEI PARIU GRATUIT, FĂRĂ DEPUNERE

124 Rotiri + 24 Lei Pariu Gratuit Betano

Ucraina nu s-a descurcat grozav în ultimele meciuri, chiar și la baraj, unde s-a salvat de două ori după ce a fost condusă. A pierdut cu 3-1 un amical recent contra Poloniei. Chiar dacă are câțiva jucători de top în componență, nu o putem considera chiar o forță a Europei.

Belgia este fără îndoială favorita grupei, cu un atac stelar, dar dintre toți capii de serie pe care îi puteam întâlni, probabil că am nimerit peste cel mai slab.

Slovacia s-a descurcat foarte bine în preliminarii, dar e drept că nici nu a avut mare concurență, în afară de Portugalia.

Inainte se semi-eșecurile României cu Bulgaria și Liechtenstein, „tricolorii” erau dați favoriți pentru locul 3, dar între timp slovacii le-au luat locul.

Pentru o victorie a României cu oricare dintre cele 3, avem o cotă de 1.75. Este practic o șansă triplă.

Se poate califica și pe locul 3, dacă are rezultate mai bune decât alte două locuri 3, din celelalte grupe. Cu 3 puncte și un golaveraj decent, sunt șanse de calificare. Avem cota 2 să ajungem în optimi.

Putem forța acest pariu. Belgia este aproape imposibil să termine pe 4, iar Ucraina are totuși o echipă valoroasă, deci e improbabil și pentru ea să termine ultima. Putem paria pe primele 3 echipe din grupă, în ordine aleatorie.
O variantă identică este că termină Slovacia ultima.

In final avem și cea mai mare cotă posibilă pe naționala României, pe câștigarea Campionatului European. Șansele, să recunoaștem, nu sunt deloc mari, dar chiar și cu 4 lei investiți putem face 1000.

DACĂ NU AI CONT LA BETANO, APASĂ PE ORICARE BILET DE MAI SUS. PRIMEȘTI FĂRĂ DEPUNERE 124 DE ROTIRI GRATUITE ȘI UN FREEBET DE 24 DE LEI. TOTUL GRATUIT

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 999 ROTIRI GRATUITE
2000 DE LEI
+ 150 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE