Skip to content

Pariem precaut pe Danemarca – Anglia, cel mai tare meci din grupa C de la EURO

Astăzi avem reeditarea celor două semifinale de Campionat European din 2021. Este de văzut dacă aceleași două echipe vor avea câștig de cauză. Dincolo, Spania este favorită în fața Italiei, care a eliminat-o atunci, dar Anglia pornește tot cu prima șansă în fața danezilor. Mizăm pe puține goluri.

Danemarca a început cu stângul turneul final din Germania. A controlat jocul multă vreme, până când s-au decis slovenii să iasă la atac. Eriksen a marcat în prima repriză pentru scandinavi, dar nu a fost de ajuns pentru ei, pentru că s-au văzut apoi egalați.

Mai are un meci cu Serbia. Dacă scoate 3 egaluri în această grupă, ar putea să se califice, dar mult mai convenabilă ar fi o victorie fie acum, fie peste 5 zile.

La ultimele turnee majore, Danemarca nu a început bine, deci ne putem aștepta să își ridice nivelul.

Kasper Hjulmand nu are probleme de lot.

Echipa probabilă Danemarca:

Schmeichel – Christensen, Vestergaard, Andersen – Hojbjerg, Morten Hjulmand, Kristiansen, Bah – Eriksen, Wind – Hojlund

SUPER-PROMOȚIE LA SUPERBET! TE AȘTEAPTĂ ACUM 222 ROTIRI GRATUITE + 80 PARIU GRATUIT. DOAR PRIN ACEST LINK

Anglia a debutat cu o victorie la acest EURO, dar destul de seacă, 1-0 contra Serbiei. Starul Bellingham a înscris singurul gol al partidei în primul sfert de oră. După ce au trecut în avantaj, englezii nu au mai forțat absolut deloc și s-au mulțumit să câștige apărând avantajul minim.

Astăzi întâlnește o echipă mai valoroasă, dar care tot nu se apropie ca valoare de piață. Britanicii au un lot mai scump cu peste 1 miliard de euro, deci teoretic ar trebui să bată lejer, ceea ce este greu de crezut că se va întâmpla.

Shaw este singurul absent din lotul lui Gareth Southgate.

Echipa probabilă Anglia:

Pickford – Guehi, Stones, Trippier, Walker – Rice, Trent – Foden, Saka, Bellingham – Kane

In semifinala de la EURO 2020, Anglia s-a calificat cu 2-1 după reprizele de prelungiri. A fost condusă, dar a egalat până la pauză. In minutul 104, golgheterul Kane a marcat golul victoriei.

In prima rundă, ambele echipe au jucat precaut. Acum se înfruntă între ele, sunt și cele mai bune din grupă, deci nu au de ce să joace mai ofensiv decât este cazul. Pariem pe X2 și maxim 2 goluri în meci, la o cotă rezonabilă.

Pontul redacției:

NOI AM PLASAT PARIUL LA SUPERBET. DACĂ NU AI CONT LA EI, APASĂ PE BILETUL NOSTRU. PRIMEȘTI DUPĂ ÎNREGISTRARE 222 ROTIRI GRATUITE LA BURNING HOT

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
200 DE LEI
PARIU GRATUIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
5.000 DE LEI
+ 450 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
2.500 DE LEI
+ 555 ROTIRI GRATUITE
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 999 ROTIRI GRATUITE
2000 DE LEI
+ 150 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE