Skip to content

Kyrgios – Tsitsipas, meciul zilei la Wimbledon. Am pregătit 2 ponturi

Pe tabloul masculin, după ce în primele zile majoritatea meciurilor se terminau în minim 4 seturi, multe chiar în 5, ieri am avut o zi mai calmă, niciun set decisiv, iar favoriții de pe hârtie și-au respectat statutul

Nick Kyrgios a defilat cu Krajinovic, nu i-a lăsat sârbului decât 6 game-uri în total în 3 seturi. Stefanos Tsitsipas e la 6 victorii consecutive, câștigând turneul de la Mallorca înainte de Wimbledon. Ultima lui înfrângere a venit chiar contra lui Kyrgios, acum 2 săptămâni la Halle. Grecul a condus la seturi, dar n-a fost de ajuns. 

Cei doi când se întâlnesc, se lasă cu meciuri lungi, multe meciuri cu set decisiv. Kyrgios a stat cuminte un joc, nu am mai văzut să se plângă prea mult din câte am urmărit. Nu cred că reușește două victorii la zero la rând, e imposibil să nu-i distragă atenția ceva și să piardă un set. Tsitsipas nu cred că poate câștiga 3-0 la ce servicii are australianul.

Kyrgios deși stă prost mental când vine vorba de lucruri din exterior, se enervează și își pierde controlul, stă excelent în momentele cheie ale jocului. Rareori îl vedem picând moral într-un meci tensionat, acolo își dă cel mai mult interesul. Tsitsipas e un jucător de luat în seamă, probabil în top 5 favoriți în acest moment la câștigarea trofeului, dar Nick reușește să îl domine la mai fiecare întâlnire. Conduce cu 3-1 la meciurile directe și cred că va extinde marja victoriilor la 3 avans.

PARIAZA 100 DE RON. AI PIERDUT BILETUL? ITI DAM INAPOI UN PARIU GRATUIT DE 100 DE RON DACA TE INREGISTREZI PRIN ACEST LINK.

Cotele sunt luate de pe lasvegas.ro

Ponturi pentru Nick Kyrgios – Stefanos Tsitsipas:
Kyrgios căștigă, cota 1.78
Peste 3.5 seturi, cota 1.44

Promoțiile Zilei

500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
150% pana la 5000 LEI
+ EXTRA 150 ROTIRI GRATUITE SAU 30 LEI PARIU GRATUIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
PARIU GRATUIT
1000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
PARIU GRATUIT
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIURI GRATUITE
+ 50 ROTIRI GRATUITE
2.000 ROTIRI
GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
150% pana la 5000 LEI
+ EXTRA 150 ROTIRI GRATUITE SAU 30 LEI PARIU GRATUIT
1.200 ROTIRI
GRATUITE
1.500 ROTIRI
+ 10.000 RON
5.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
3200 DE LEI
+ 32 ROTIRI GRATUITE
2.200 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
3.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
3000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
100% PÂNĂ LA 2.000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
2.500 DE LEI
+ 555 ROTIRI GRATUITE
6000 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE