Ultimul meci al României din Liga Națiunilor va fi cu modesta Cipru, pe care pariem că o va învinge, cu câteva mențiuni care cresc cota de la 1.28 la peste 3.
România vine după meciul cu scântei contra lui Kosovo, abandonat de aceasta în prelungirile reprizei secunde. In mod normal, e o chestiune de timp până se decide că „tricolorii” câștigă cu 3-0 la masa verde. Astfel, ar avea punctaj maxim după 5 etape.
Naționala lui Mircea Lucescu s-a prezentat foarte slab în acest meci, dar astăzi, contra unui adversar net inferior, nu ar trebui să mai aibă probleme.
Echipa probabilă România:
Niță – Burcă, Drăgușin, Bancu, Rațiu – Marius Marin, Răzvan Marin, Olaru – Mihăilă, Mitriță, Drăguș
Cipru a învins-o până acum doar pe Lituania, de două ori. Meciurile cu România și Kosovo le-a pierdut la minim 3 goluri diferență, fără să marcheze măcar o dată.
Nu poate urca mai sus de locul 3, dar nici nu poate coborî. Este un meci de palmares pentru naționala din insulă, care va rămâne în Liga C și în ediție viitoare.
Echipa probabilă Cipru:
Demetriou – Karo, Andreou, Panagitou, Ioannou – Kastanos, Artymatas, Charalampous – Loizou, Pittas, Kakoullis
In tur a fost 3-0 pentru România, toate golurile fiind înscrise până la pauză. Ne așteptăm să conducă și acum după primele 45 de minute, cu 1-0, 2-0.
Până la final nu ar trebui să vedem 4 goluri, ținând cont că ciprioții probabil nu vor marca.
Pontul redacției:
No comment yet, add your voice below!