Skip to content

CS U Craiova – U Cluj. Jucăm în COTA 2.35 pe meciul de pe „Ion Oblemenco”

Așteptăm un duel încins între cele două „Universități”, în care sperăm să vedem goluri. Câte un gol în fiecare portă ne-a înmulți investiția de mai bine de două ori.

Craiova are 4 victorii consecutive în toate competițiile, 3 în campionat, și a urcat pe locul 4, la 10 puncte de liderul Farul. Visul oltenilor de a cuceri titlul nu mai pare atât de îndepărtat în acest moment ținând cont că se va înjumătăți diferența odată cu intrarea în play-off. Doar Rapid a învins-o acasă în acest sezon, punând la socoteală și meciurile din Conference League. Este singura echipă care a învins-o pe Farul, în acel thriller încheiat 4-3. Chiar dacă are un bilanț foarte bun, echipa lui Rădoi și primește goluri aproape la fiecare meci.

Echipa probabilă CS U Craiova:
Arlauskis – Mitrea, Papp, Screciu – Crețu, Nistor, Căpățână, Bancu, Vătăjelu – Baiaram, Rivaldinho

DESCHIDE-TI CONT LA SUPERBET PRIN ACEST LINK SI PRIMESTI GRATUIT 299 DE ROTIRI LA BURNING HOT. FARA DEPUNERE

U Cluj arată foarte bine sub conducerea lui Eugen Neagoe. Din septembrie, echipa are rezultate foarte bune, dar a avut un program infernal în ultimele săptămâni și n-a suferit două înfrângeri cu Farul și CFR Cluj, dar etapa trecută i s-a văzut calitatea și a câștigat pe deplin meritat meciul cu FCSB. Joacă mai bine acasă, dar un gol în deplasare nu este deloc imposibil de marcat. Este pe 11 în clasament din cauza startului eșuat cu Erik Lincar pe bancă, cel care i-a promovat pe „studenți” în prima ligă. Pires, Vlădoiu, Tescan, Ely Fernandes și Romeo sunt indisponibili.

Echipa probabilă U Cluj:
Gorcea – Pițian, Ispas, Briceag, Chipciu – Bic, Simion – Filip, Lorand Fulop, Remacle – Thiam

Meciul din tur s-a încheiat 1-1, scor probabil și astă seară. Acasă, Craiova cu siguranță are forța să marcheze un gol, iar U Cluj a demonstrat în nenumărate rânduri că poate înscrie oricărei echipe din România. Cota că marchează ambele este foarte mare și merită jucată.

299 ROTIRI GRATUITE LA BURNING HOT TE ASTEAPTA ACUM. TREBUIE DOAR SA TE INREGISTREZI PRIN ACEST LINK. FARA DEPUNERE. CONDITII MINIME DE RULAJ

Pontul redacției:
CS U Craiova – U Cluj- ambele marchează, Cota: 2.35

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 2222 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 99 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE