Skip to content

Croația – Belgia. Andrei Belciug pariază pe rezultatul final în COTA 2.75

Cele două mari favorite ale grupei înainte de start sunt aflate în situația în care cel mai mai probabil numai una se va califica. Dacă la Canada – Maroc, celălalt meci al grupei, am mers pe un solist, așa voi face și aici.

Croația chiar dacă este liderul grupei, situația se poate ei se poate spune că este mai periculoasă decât a marocanilor, care sunt pe locul 2, despărțiți de golaveraj. Belgia are 3 puncte, doar cu unul mai puțin decât cele două. Canada are 0 și este ieșită din ecuația calificării. In prima etapă cu Maroc, croații nu s-au forțat prea mult și au scos un 0-0, pentru ca apoi să trebuiască să revină de la 0-1 cu Canada, câștigând cu 4-1.

O victorie sau un egal o califică pe Croația în optimi.

Dacă pierde, are nevoie ca Maroc să piardă cu Canada și să nu fie depășită la golaveraj de aceasta. In momentul de față, Croația are +2 și Maroc +1, iar croații au și avantajul că au marcat multe goluri în caz de egalitate și la golaveraj. Dar practic vorbind, ex-iugoslavii nu au voie să piardă, pentru că acest ultim scenariu este foarte improbabil.

Echipa probabilă Croația:
Livakovic – Gvardiol, Lovren, Sosa, Juranovic – Modric, Brozovic, Kovacic – Orsic, Vlasic, Kramaric

INREGISTREAZA-TE PRIN ACEST LINK ȘI PRIMEȘTI 100 RON PARIU GRATUIT PE CARE II POȚI PLASA PE ORICE COTĂ DE PESTE 1.50. TREBUIE FOLOSIT CODUL CM100. FĂRĂ DEPUNERE

Belgia a făcut un nou meci slab, cu Maroc, dar de această dată nu a mai avut norocul de a scoate puncte. Africanii s-au impus cu 2-0. In primul meci, deși Canada a avut ocazii imense, nu a reușit să profite de ele, iar Batshuayi a marcat unicul gol al acelei partide. Jocul suferă enorm, iar această „generație de aur” care era o mare sperietoare în urmă cu câțiva ani, pare că a apus. Este încă pe locul 2 în clasamentul FIFA, dar acest lucru nu este mai deloc relevant dacă îi privim meciurile.

Realist vorbind, doar victoria o califică pe Belgia mai departe. Dacă pierde, este eliminată, iar dacă face egal, trebuie să spere că Maroc pierde cu minim 4-0 contra Canadei.

Echipa probabilă Belgia:
Courtois – Alderweireld, Vertonghen, Castagne – Witsel, Tielemans, Trossard, Meunier – De Bruyne, Eden Hazard – Lukaku

Eu cred că acest meci va avea un câștigător. Belgia trebuie să iasă la joc, iar Croația este o echipă destul de puternică să o poată pedepsi. Merg pe o nouă victorie a liderului grupei în fața unei echipe absolut debusolate.

Am pus un pariu și pe celălalt meci al grupei, Canada – Maroc, în cota 2.15, iar eu recomand aceste două selecții jucate pe același bilet, pentru o cotă finală de 5.91. Eu chiar cred că merită.

CU ACEASTĂ PROMOȚIE PRIMEȘTI 100 DE LEI PARIU GRATUIT FĂRĂ SĂ DEPUI NIMIC. TREBUIE DOAR SĂ ÎȚI CREEZI CONT PRIN ACEST LINK ȘI SĂ FOLOSEȘTI CODUL CM100

Pontul lui Andrei Belciug:
Croația – Belgia- 1, Cota: 2.75 

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 999 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE