Voluntari n-a putut face nimic ieri cu FCU Craiova. A dat un gol din offside și a fost anulat. Cam atât. Din cât am putut să mă uit la meci, am încercat să țin și eu o statistică a paselor reușite, preluărilor reușite din partea ilfovenilor; nu mi-a fost deloc greu să le țin contabilitatea, pentru că au fost exact 0 de fiecare. Haos total.
Măcar în campionatele tari, chiar dacă unele echipe n-au nicio strategie, e vina antrenorilor, dar la noi, jucătorii n-au învățat nici măcar fundamentele. Uneori dau impresia că dacă se opresc toți jucătorii în loc și unul încercă să fugă singur cu mingea să dea gol, ori dă pe lângă poarta de 18 metri pătrați, ori o scapă în aut că și-o prelungește prea mult.
In fine, vina mea că pariez pe un așa campionat. Incă sunt în regulă cu bilanțul luna asta, dar putea fi și mai bine.
Decembrie: 7 W – 6 L, 8 pe plus
Noiembrie: 5,5 W – 20 L, 9 pe minus
Octombrie: 11,5 W – 15 L, 8 pe plus
Septembrie: 4 W – 14 L, 6 pe minus
Nice are un singur meci de peste 3.5 goluri în acest sezon, contra lui PSG. Cu echipele mici, de obicei câștigă cu 1-0. Poate mergea jucat chiar sub 2.5, dar am jucat așa în caz de 1-2.
FCSB a jucat slab în ultima perioadă. A făcut-o mai bine cu CFR Cluj, dar acolo și motivația este alta. Sibienii au pierdut cu UTA în ultima deplasare și locul de play-off le este în pericol. Hermannstadt este una dintre cele mai solide echipe din prima ligă și nu cred că va pierde la mai mult de un gol diferență.
Union a primit gol în ultimele 20 de meciuri oficiale. Bochum joacă bine acasă și ar trebui să marcheze.
Augsburg nu are nici ea o apărare grozavă și chiar dacă Dortmund nu este în cel mai bun moment în Bundesliga, ar trebui să aibă forța să înscrie măcar o dată.
Aș fi vrut să se încheie aici biletul, dar mai aveam ceva ca să ajung la cota 3 și am pus că dă gol Barça cu una dintre adversarele ei favorite.
Cota 3 de la Andrei Belciug: