Skip to content

Cota 2.38 a lui Andrei pe Conference League

Salutări! Nu știu pe ce să pariez astăzi, m-am uitat și la tenis, și pe Conference League… niciun meci care să mă atragă. Ieri n-am jucat nimic pentru că nu aveam inspirație, astăzi e la fel, dar am ales până la urmă un meci. Nu pariați sume mari pe el, am încredere 70% că iese. Cota 2.38 pe victoria celor de la Dinamo Minsk cu Decic, după 1-1 în tur.

Decic Tuzi a terminat pe 3 în ultimul sezon în campionatul Muntenegrului și este la a doua participare în cupele europene, debutând anul trecut și fiind eliminați în primul tur de niște kosovari. Au făcut ceva transferuri vara aceasta, doar jucători liberi de contract. Campionatul lor urmează să înceapă într-o săptămână. Este o echipă neexperimentată la acest nivel și cred că vor avea probleme acum.

Dinamo Minsk este o echipă cu mult mai multă experiență în competițiile europene, participă aproape în fiecare an. Din acest punct de vedere, este deja favorită. In tur, pe teren propriu, bielorușii au scos doar un egal într-un meci echilibrat. Sunt în plin campionat, este etapa a 14-a, iar Dinamo e pe 4, dar cu un meci în minus. Inainte de egalul cu Decic, pierduseră acasă cu Isloch. Nu cred că vor lega 3 pași greșiți, mai ales că au demonstrat în acest campionat că sunt mai buni în deplasare. Au câștigat 6 din 7 meciuri departe de casă, eu zic că au atuurile să o facă încă o dată și să se califice. Au și lotul mai valoros și mai omogen. Merg pe mâna lor.

ITI OFERIM UN PARIU FARA RISC DE PANA LA 100 DE RON DACA BILETUL TAU ESTE PIERZATOR. TREBUIE DOAR SA ITI FACI CONT PRIN ACEST LINK SI PRIMESTI IN PLUS 123 ROTIRI GRATUITE LA BURNING HOT.

Cota este luată de pe lasvegas.ro

Pontul lui Andrei pentru FK Decic Duzi – Dinamo Minsk: 2, cota 2.38

Promoțiile Zilei

500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
150% pana la 5000 LEI
+ EXTRA 150 ROTIRI GRATUITE SAU 30 LEI PARIU GRATUIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
PARIU GRATUIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
400 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIURI GRATUITE
+ 50 ROTIRI GRATUITE
2.000 ROTIRI
GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
150% pana la 5000 LEI
+ EXTRA 150 ROTIRI GRATUITE SAU 30 LEI PARIU GRATUIT
1.200 ROTIRI
GRATUITE
5.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
3200 DE LEI
+ 32 ROTIRI GRATUITE
2.200 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
1.500 DE LEI
+ 225 ROTIRI CASH
3.000 DE LEI
+ 500 ROTIRI GRATUITE
3000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
100% PÂNĂ LA 2.000 LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
2.500 DE LEI
+ 555 ROTIRI GRATUITE
6000 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE