Campioana Mondială, Franța, debutează la ediția din Qatar cu același adversar ca acum 4 ani, Australia. Atunci rezultatul a fost cel așteptat. Să vedem dacă va fi așa încă o dată.
Franța vine după o perioadă extrem de slabă în Liga Națiunilor, unde a fost la un pas să retrogradeze în Liga C, dar a reușit să evite ultimul loc la un singur punct. Grupa preliminară pentru Mondial a încheiat-o fără înfrângere și doar 3 goluri primite în 8 meciuri. Naționala „Cocoșului galic” suferă enorm la nivelul lotului; după ce Kimpembe, Pogba și Kante erau deja accidentați, s-au accidentat la antrenamente și Nkunku și Benzema. Chiar și așa, echipa încă arată foarte bine și rămâne favorita grupei cu Australia, Danemarca și Tunisia.
Echipa probabilă Franța:
Lloris – Varane, Konate, Lucas Hernandez, Pavard – Fofana, Tchouameni, Rabiot – Griezmann, Mbappe, Giroud
PRIMEȘTI 100 DE LEI PARIU GRATUIT FĂRĂ SĂ DEPUI NIMIC. TREBUIE DOAR SĂ ÎȚI CREEZI CONT PRIN ACEST LINK ȘI SĂ FOLOSEȘTI CODUL CM100
Australia s-a calificat cu ceva emoții la turneul final, având nevoie de meciuri de baraj cu Emiratele Arabe și apoi cu Peru, pe care a învins-o la penalty-uri. Nu este o națională care să fi avut vreodată mari performanțe, dar acum chiar nu ar trebui să pună probleme Franței sau Danemarcei, echipe net superioare. Nu mai este nici Tim Cahill în echipă, fiind retras din fotbal, iar acum speranțele ofensive vin de la Jamie Maclaren din campionatul intern, unde este într-o formă senzațională, marcând de 8 ori în ultimele 6 meciuri, cu cel puțin unul pe meci.
Echipa probabilă Australia:
Mathew Ryan – Rowles, Souttar, Behich, Atkinson – Mooy, Irvine – Hrustic, Leckie, Mabil – Maclaren
In ediția din 2018, Franța a câștigat cu 2-1, meci în care australienii au rezistat bine 80 de minute apoi și-au dat autogol. Nici fostul căpitan Mile Jedinak nu mai este în activitate, cel care atunci a înscris atât cu Franța, cât și cu Danemarca.
Chiar dacă naționalele europene care devin campioane mondiale par incapabile să treacă de faza grupelor la următoarea ediție, lucru care s-a întâmplat de fiecare dată din 1998 încoace, acum chiar pare imposibil ca Franța să nu se califice. Pariem pe victoria ei și între 3 și 5 goluri în meci.
Pontul redacției:
Franța – Australia: 1 și 3-5 goluri, Cota: 2.10