Skip to content

Bilet în COTA 3.23 pe favorite propus de Andrei Belciug

După felul în care am pierdut biletul în cotă 6 de ieri, astăzi mă mulțumesc cu mai puțin, numai să iasă. Golul marcat în minutul 90 de Fulham a rupt biletul, dar dacă eram inspirat puteam la fel de bine să joc gol marcat de Brentford în loc de X2 și acum totul era perfect. Să vedem dacă azi am ales corect jucând doar pe favorite, pentru o cotă de 3.23. Toate cele 3 meciuri încep la ora 18:30.

In Premier League, Manchester City merge la Newcastle pentru meciul ce va încheia etapa a 3-a. Newcastle United a început bine sezonul cu o victorie acasă contra lui Nottingham Forest, apoi a făcut 0-0 la Brighton. După două meciuri n-a primit gol; de altfel, doar ea și Man City au reușit această performanță. Patronii șeici au făcut doar 3 transferuri pe bani în această vară pe care au plătit 66 de milioane de euro, mult sub așteptări. Dar echipa mergea bine în a doua parte a sezonului trecut, iar acum continuă în aceeași notă.

Despre Man City ceva nou nu prea mai e de spus. Este o mașinărie de fotbal și pornește ca favorită în fața aproape oricărui adversar din lume. Are două victorii până acum, 2-0 cu West Ham și 4-0 cu Bournemouth. Nu prea înteleg cota de 1.37 la victoria „cetățenilor” cu toate că Newcastle e în formă. Haaland, De Bruyne și restul starurilor din atac ar trebui să copleșească defensiva adversă. Merg pe un simplu 2 solist.

PRIMESTI ACUM 40 DE ROTIRI GRATUITE LA JOCUL MOMENTULUI, GATES OF OLYMPUS. TOT CE TREBUIE SA FACI ESTE SA TE INREGISTREZI PRIN ACEST LINK. FARA CONDITII DE RULAJ

In La Liga, Athletic Bilbao primește vizita Valenciei. Bilbao a scos doar un egal cu Mallorca prima etapă deși a dominat copios. Bascii nu își permit să piardă acasă atât de devreme și după ce au pierdut două puncte cu una dintre cele mai slabe echipe din campionat. Valencia a învins-o acasă pe Girona cu 1-0 după ce au jucat o repriză cu un om în minus. Mai toate meciurile directe din ultimul timp s-au terminat la egalitate cu puține goluri. In aceeași direcție se îndreaptă și acest meci, dar dacă învinge cineva, probabil va fi echipa gazdă.

Și în Bundesliga, Bayern Munchen are o un meci de urmărit contra lui Bochum, cea care a învins-o cu 4-2 în returul sezonul trecut. Totuși, în tur bavarezii câștigaseră cu 7-0, un scor mai apropiat de ce s-ar putea întâmpla astăzi. In noul sezon, Bayern are două victorii din două meciuri, Bochum două înfrângeri cu echipe de pluton. Diferența dintre cele două echipe este imensă. Mi-e extrem de greu să cred că Bayern nu va câștiga la cel puțin 2-3 goluri diferență, chiar și jucând în deplasare. 

40 DE ROTIRI GRATUITE LA GATES OF OLYMPUS. PENTRU A LE OBTINE, TREBUIE SA TE INREGISTREZI LA LASVEGAS PRIN ACEST LINK. FARA DEPUNERE.

Cotele sunt luate de pe lasvegas.ro

Biletul lui Andrei Belciug în COTA 3.23
Newcastle – Manchester City- 2, cota 1.37
Athletic Bilbao – Valencia- 1X și sub 3.5 goluri, cota 1.56
Bochum – Bayern Munchen- handicap Bayern (-1.5), cota 1.51

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 2222 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 99 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE