Skip to content

Bilet în COTA 2.87 pe tenis de la Andrei Belciug

Salutări! Ieri am prins cota de 2.65 pe set Agamenone, chiar și sugestia de 5.50 pe victoria sa, așa că am zis să profit de ocazie să trec de 20 de unități pe profit luna aceasta. Deocamdată am +16. Două meciuri de tenis de la turnee diferite am astăzi pe bilet.

La turneul WTA de la Varșovia, Iga Swiatek se va lovi de primul adversar serios din drumul ei către așteptata finală. In primele două runde le-a învins pe Frech, conaționala sa, apoi pe Gabriela Lee, însă românca nu s-a făcut deloc de rușine, a pierdut 6-3 6-2, scor onorabil în fața celei mai puternice tenismene din lume, de departe, conform clasamentului. Totuși, personal mi se pare că jocul polonezei scârțâie puțin, parcă nu are aceeași siguranță în joc ca în perioada când câștiga turneu după turneu. Lee a câștigat primele ei 3 game-uri pe serviciu fără să i se opună multă rezistență, apoi aceasta a căzut psihic și n-a mai servit bine. O jucătoare mai bună ar putea arăta ca Swiatek nu e de neînvins.

Caroline Garcia are unul dintre cele mai bune sezoane din carieră, este extrem de greu de învins, se descurcă excelent în momentele cheie. A trecut de Misaki Doi și Cocchiaretto în primele două runde, cu câte două seturi lungi, dar acesta e stilul franțuzoaicei, rar câștigă sau pierde rapid meciurile. Este o jucătoare care nu are pic de respect pentru jucătoarele mai bine cotate, asta la modul pozitiv, și nu se pierde cu firea la punctele decisive. Eu cred că îi va face viața grea campioanei de la Roland Garros. 

Aștept un tie-break sau un set prelungit pentru a sta fără griji. Ar trebui să fie o formalitate 19 game-uri în meci. Nu cred că Swiatek o poate umili cum a tot făcut-o cu alte adversare în ultimul timp.

La Atlanta, americanul Tommy Paul îl va înfrunta pe Ilya Ivashka, în sferturile de finală. Paul are un sezon excelent pe hard, i-a învins lejer pe Sock și Kwon pentru a ajunge aici. Anul acesta i-a învins pe Zverev și Berrettini; chiar are potențial jucătorul de 25 de ani pentru a pătrunde la un moment dat în top 10. Acum este pe 36. Returnează bine și se descurcă în fața celor care servesc cu forță. Acel dublu 6-1 cu Jack Sock spune destule, nu este la îndemâna oricui un astfel de scor.

Ivashka a fost cam absent din circuit în acest an, are puține meciuri jucate, iar înainte de acest turneu, nu mai jucase de la Mallorca, acum mai bine de o lună. Bielorusul a trecut de Halys și Johnson, 2-1 neconvingător cu ambii. Este un jucător bun de hard, dar mă îndoiesc că e destul de bun chiar să îi ia set lui Tommy Paul. Eu voi merge pe victoria americanului, mi se pare un pariu foarte realizabil, iar cota e neașteptat de bună.

123 DE ROTIRI GRATUITE TE ASTEAPTA LA BURNING HOT. TREBUIE DOAR SA TE INREGISTREZI PRIN ACEST LINK SI APOI ITI POTI INCERCA NOROCUL. FARA CONDITII DE RULAJ.

Cotele sunt luate de pe lasvegas.ro

Biletul în COTA 2.87 a lui Andrei
Iga Swiatek – Caroline Garcia- peste 18.5 game-uri, cota 1.90
Ilya Ivashka – Tommy Paul- 2, cota 1.51

Promoțiile Zilei

148 Rotiri Gratuite - Conti Featured
900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
800 DE LEI
+ 200 LEI FREE BET
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
300 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC
+200 Rotiri Gratuite
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
550 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
2.000 DE LEI
+ 500 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 2222 ROTIRI CASH
2000 DE LEI
+ 450 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 200 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 200 DE ROTIRI GRATUITE