Skip to content

Andrei Belciug merge pe mâna lui Gică Hagi în Farul – Sheriff. Pariul ales în COTA 2.05

M-am uitat peste rezultatele de ieri din primul tur preliminar al Champions League și au fost foarte puține goluri. Un singur meci cu 4 goluri, în rest cu cel mult 3, dintr-un total de 10 meciuri. M-a pus puțin pe gânduri acest fapt, dar am rămas în continuare încrezător că vom vedea minim două goluri astă seară pe Stadionul Central din Ovidiu. 

Este a doua cotă 2 a zilei, după cea de tenis, pe care o puteți găsi în celălalt articol al meu de astăzi.

Farul Constanța a pierdut ultimele 4 meciuri jucate. Primele 3 au fost amicale, din cantonamentul de pregătire pentru sezonul proaspăt început. Ultima înfrângere a venit în Supercupa României, unde a pierdut cu 1-0 la Ploiești contra deținătoarei Cupei României, Sepsi Sf. Gheorghe. Nu este deloc începutul la care sperau jucătorii „regelui”. Chiar și așa, mă bazez că un meci de Liga Campionilor va fi tratat cu maximă seriozitate. Un detaliu important este că va fi abia primul meci jucat acasă de la cel cu FCSB din finalul campionatului trecut, la finalul căruia Farul a devenit matematic campioana României. 

Echipa probabilă Farul:
Aioani – Boli, Popescu, Borza, Sîrbu – Nedelcu, Artean, Doukoure – Sali, Mazilu, Alibec

INCEARCĂ-ȚI NOROCUL CU NOUA PROMOȚIE! JOACĂ ACUM 111 ROTIRI GRATUITE FĂRĂ DEPUNERE ȘI FĂRĂ CONDIȚII DE RULAJ. DOAR PRIN ACEST LINK

Sheriff Tiraspol este campioana Moldovei din 2016 încoace, timp în care a cucerit titlul de 8 ori. Lotul valorează 15 milioane de euro, cu 6,6 milioane mai puțin decât al Farului. Cel mai bun jucător al lor de atac este dat accidentat. Știu că va fi folosit argumentul că Sheriff a învins-o acum mai puțin de 2 ani pe Real Madrid la ea acasă, dar niciun jucător de atunci nu mai este acum la club, nici măcar antrenorul. Rămâne o echipă decentă, dar nu ar trebui să fie de speriat.

Echipa probabilă Sheriff:
Koval – Kiki, Garananga, Apostolakis – Joao Pedro, Kyabou, Badolo, Tatal, Zohouri – Ricardinho – Mbekeli

Departe de casă, constănțenii nu au fost impresionanți nici anul trecut, dar la Ovidiu au fost de neoprit. Nu cred că vor debuta în campania europeană cu un eșec pe teren propriu. Returul va avea loc marțea viitoare la Tiraspol.

INREGISTREAZĂ-TE PRIN ACEST LINK ȘI PRIMEȘTI 111 ROTIRI LA JOCUL STARLIGHT PRINCESS, IMEDIAT DUPĂ VALIDAREA CONTULUI. FĂRĂ DEPUNERE

Pariul lui Andrei Belciug:
Farul – Sheriff- 1X și peste 1.5 goluri, cota 2.05

Promoțiile Zilei

900 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
700 DE LEI
+ 100 LEI PARIURI GRATUITE
600 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
500 DE LEI PARIU FĂRĂ RISC +
+300 Rotiri Gratuite
+50 LEI FREEBET
500 DE LEI
PARIU FARA RISC
300 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
3.000 DE LEI
+ 231 DE ROTIRI GRATUITE
1.200 DE LEI
+ 300 DE ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
BONUS DE BUN VENIT
5.000 LEI
+ 1000 ROTIRI GRATUITE
4.500 DE LEI
+ 300 ROTIRI GRATUITE
1.500 DE LEI
+ 2222 ROTIRI CASH
9900 DE LEI
+ 99 ROTIRI GRATUITE
1.000 DE LEI
+ 300 ROTIRI CASH
5000 DE LEI
+ 650 ROTIRI GRATUITE