Un meci de tradiție al fotbalului românesc se va desfășura astă seară, cu două ore înainte semifinalei de Campionat Mondial. Rapid București și Petrolul Ploiești se vor lupta în ultimul meci al etapei cu numărul 20 din Liga 1. Pariez pe șansă dublă.
Ieri am fost din nou extrem de aproape de a prinde cotele de 3+, dar Argentina a distrus-o pe Croația mai rău decât mă așteptam, iar Modric a avut un șut ce se ducea pe poartă, dar a fost blocat pe traseu. Mi-aș fi dorit să iasă măcar unul dintre cele două, dar cine a fost mai inspirat să joace variante sigure pentru ce am oferit eu, a avut de câștigat.
INREGISTREAZA-TE PRIN ACEST LINK ȘI PRIMEȘTI 100 RON PARIU GRATUIT PE CARE II POȚI PLASA PE ACEST BILET. TREBUIE FOLOSIT CODUL CM100. FĂRĂ DEPUNERE
Rapid traversează o perioadă nefastă; nu a câștigat în ultimele 5 meciuri oficiale și a coborât până pe locul 5, deși aproape tot sezonul a fost pe 2. Din Cupa României a fost eliminată de pe locul 4 în grupa sa. Meciul se dispută abia acum, miercuri, pentru că în weekend alb-vișiniii au jucat un mini-turneu amical în 3, alături de Borussia Dortmund și Fiorentina, contra cărora au pierdut cu 2-1, respectiv 3-0. Nici măcar avantajul tereunui propriu nu îl vor avea; meciul se va juca pe teren neutru, pe National Arena, fiindcă gazonul de pe arena din Giulești este în curs de schimbare. Adi Mutu are și probleme de lot pentru această întâlnire. Dragoș Grigore și Vojtus sunt suspendați, iar Mățan și Papeau, accidentați.
Echipa probabilă Rapid:
Moldovan – Săpunaru, Iacob, Morais, Belu – Kait, Albu, Ioniță II – Costache, Sefer, Dugandzic
Petrolul are 4 victorii din ultimele 5 meciuri de campionat. Este pe locul 8, la 4 puncte sub Rapid și doar la un punct de play-off. Situația din cadrul clubului nu este ideală, dar cel puțin pe teren, echipa lui Nae Constantin se descurcă bine. Cu foști jucători de națională precum Budescu și Grozav, eu cred în șansa ploieștenilor de a pleca acasă neînvinși.
Echipa probabilă Petrolul:
Leitner – Mathaus, Meijers, Huja – Seto, Jair, Țicu, Borța – Grozav, Budescu, Irobiso
Meciul tur s-a încheiat 1-0 pentru Petrolul, într-o perioadă în care Rapid era într-o formă mult mai bună decât acum. Bucureștenii nu au mai strălucit de ceva timp și nu cred că o vor face acum. Pentru ei contează mult terenul propriu și va fi un mare dezavantaj că nu vor avea atmosfera de pe Giulești, cu toate că suporterii vor veni în număr mare și pe Arena Națională. Mi se pare mare această cotă de peste 2 ca Petrolul să nu piardă, iar eu o voi juca.
Pontul lui Andrei Belciug:
Rapid – Petrolul- X2, cota 2.15